M-am trezit cu o greață grotească într-o dimineață de august. Era prea dimineață și simțeam cum fire de păr negru mă trag în perna caldă, pentru a mă sufoca și a muri. Mi-am luat încet ghiozdanul, cu cele trei agende, încărcătorul și cartea pe care Fe mi-a dat-o s-o citesc. O citesc de câteva zile bune, deși nu are mai mult de o sută și ceva de pagini. Mă chinui s-o termin pentru a-mi da singur sentimentul că pot duce un lucru până la capăt. Simt cum orice ating se face gheață, apoi sub căldură se topește. Asemeni capului meu ce se apropie de pernă.
Am avut o lună proastă. Fiecare centimetru de drum călcat devenea sângeriu, iar țipete se desenau pe pereții ce-i atingeam cu mâna. Toți țipau și toți nu ziceau nimic. Era haos. Simțeam că răspunsul ghicitorii e ascuns într-o cameră minusculă, probabil șters, probabil de vreo gură rea. Mă luptam ca fugind printr-un slalom de plante carnivore ce s-au hotărât să se devoreze pe ele însele.
Am plecat, zburând prin cadranul orologiului, înainte ca el să sune a plecare. Am plecat înainte ca porțile să se deschidă și m-am întins pe pavaj. Am băgat mâna în ghiozdan, simțind miros de Fe, și l-am scos pe Ryu. Am terminat ultimele pagini și am plâns atât de tare în cât am uitat să plâng. Am primit o palmă cu miros de carte nouă, o palmă ce m-a strivit asemeni gândacului cu intestine mov. Citind cartea o să mă înțelegi.
Cartea a plecat să-și continue călătoria către un alt suflet, iar dintre personaje, Ryu mi-a rămas în suflet. După acele file, mi-am dat seama că propria-mi decadență e o minciună în fața căreia mulți ar râde sacadat. Totul în jurul meu e de un albastru nemărginit, aproape transparent. Iar tu, Ryu, te urăsc prin propria-mi prismă, pentru că mă urăsc pe mine. Și te urăsc că am văzut albastrul acesta prin ochii tăi.
topix^world 