Luceafăr

Întotdeauna am știut că viața e nedreaptă! Mereu m-am imaginat o furnică pierdută într-o așa zisă curte în care viața, un mic copil rîzgîiat, mă urmărește cu o lupă  să mă topească / omoare. Săptămâna trecută, însă, am aflat că viața e mai perfidă decît aș fi crezut vreodată!

Pe 13 iunie 2013 mi-am pierdut tatăl! La doar 47 de ani, acesta a pierdut eroic lupta cu cancerul bronho-pulmonar. O să ridicați suspicios sprînceana și o să mă întrebați : A pierdut eroic lupta cu cancerul? Da.

John Green spunea extrem de frumos în romanul său The Fault in Our Stars (tradus Sub aceeași stea ) :

Vreau să las un semn. Dar (…) semnele pe care le lasă oamenii sunt mult prea adesea cicatrici.

În cazul tatălui meu nu a fost așa. El a murit erou! A lăsat un semn, însă nu o cicatrice. A rămas asemeni unui monument în viața mea și nu numai. A rămas un model pe l-am urmat și îl voi urma în continuare. A rămas Luceafărul după care îmi voi ghida viața în continuare.

A rămas tata!

large

Anunțuri

Drumul spre creație

Astăzi am rămas singurel în Iași. Unii poate se întristează când rămân singuri, dar eu am văzut-o ca pe o oportunitate. Întotdeauna fluxul meu creativ o ia razna când rămân singur. Ca un drog! Oricât de plină ar fi viața mea, întotdeauna am nevoie de câteva momente în care să fiu singur…eu și ideile mele!

Mereu mi-am spus că sunt antisocial, dar, cred eu, aceasta doar o scuză pentru faptul că sunt mai singuratic. Nu sunt antisocial, pentru că ador să am prieteni! Dar momentele în care sunt singur, iar cuvintele mi se așează pe foaia cu o rapiditate ce mă uimește sunt cele mai frumoase. Iubesc să scriu când sunt singur, iubesc să creez!

Astfel, când am rămas singur, mi-au surâs mai multe gânduri, mai multe idei, imaginația mea a început să fluctueze între anumite teme, domenii și, astfel, am știut că trebuie să creez.

Cum spuneam și în postul anterior, Demon în exil, pot crea doar în anumite locuri. Nu știu de ce, doar că așa funcționez eu. Așa că am pornit la drum, pe drumul spre creație…

Cărturești!

Dacă ar fi să mă oblige cineva să rămân într-un singur loc pentru tot restul vieții, acesta ar fi prima mea alegere. În mijlocul cărților și ceaiurilor. Iubesc locul acesta mai mult decât mă iubesc pe mine. Sună stupid, dar chiar așa e, pentru că aici mă regăsesc.

De fiecare dată când vin aici, îmi vine să iau fiecare carte să o miros. Să o citesc. Și încep să debitez… Oare cum s-a decis autorul să scrie acest roman? Ce i-a declanșat supapa cognitiva să se deschidă și să lase liberă o așa comoară? Oare în ce constă drumul acestuia spre creație? Este tot o călătorie la o mică ceainărie plină de cărți?

Și tot așa, încep, pas cu pas, să devorez cartea, să îi citesc introducerea și părerile critice, care mă fac, instantaneu, să mă îndrăgostesc de ea. Nici bine nu mă entuziasmez cu prima carte, că dau peste o a doua, ce pare și mai interesantă. Și, tot așa, intru într-un vertigo continuu din care mă trezesc aproape de casă, unde trebuie să plătesc romanele culese din rafturi. Dar, din mormanul cu titluri, păstrez doar una, maxim două, care le consider mai ”importante” … dar pe cine păcălesc; toate erau importante.

De ce pălăvrăgesc atât de mult despre cărți?!

Pentru că drumul meu spre creație e pavat cu cărți. Dacă nu aveam oameni ca Dostoievski, Wilbur Smith sau King, nu cred că pasiunea mea creatoare ar mai fi existat. Fără ei, conceptul meu de a crea, probabil, ar fi fost altul. De aceea dragostea mea pentru cărți e uriașă, pentru că, fără ele, nu aș mai fi eu acum! Probabil aș fi fost vreun zombi, rupt total de partea artistică a vieții. Până și ultimii mei bani de pâine îi voi da azi pe o carte…presimt asta… Viața de student, o ador!

Ceaiul chinezesc e genial, iar cărțile din stânga mea mă privesc prea ademenitor pentru a putea continua 🙂

După ce devorez câteva prefețe, voi începe să creez. Ce? Nu știu… nimeni nu cred că a știut vreodată…

Demon în exil


20120911-133217.jpg

Locurile familiare au avut mereu un impact mare asupra personalității și creativității mele. Desigur, nu toate! Acasă, fluxul meu creativ e sugrumat de ceva; un demon invizibil ce se hrănește cu licoarea muzelor mele!

Insă în unele locuri, parcă apotropaice, demonul meu meschin dispare și o regurgitare creativă ia loc. Iar dacă nu „îmi onorez voma”*, simt că traiesc degeaba! Și astfel iau naștere creațiile mele, copii mei!

Dar demonul… Cum mă „exorcizez” de blocajul meu creativ?! Vreau să scriu, dar, paradoxal, nu vreau! Demonul meu e procrastinarea!

Am avut multe tentative creative vara asta, care au dat naștere unor entități lirice, în rest, am ignorat chemările muzei. Procrastinarea, demonul amânării, mi-a dat vara peste cap.

Unul din locurile apotropaice de care vorbeam este Iazul Dracșani. E ceva mistic la acest loc, ceva ce stârnește sensibilul in mine, visarea, imaginația. Jocul razelor soarelui prin micile valuri, bărcile ce plutesc într-un sincron macarbu, de parcă le mișca cineva intenționat și mica ambarcațiune albastră abandonată, defectă, care parcă veghează asupra tuturor.

20120911-133849.jpg

Imaginea acestui loc dă naștere unor vise demne de noaptea de vară a lui Shakespeare. Mă și imaginez scriindu-mi nuvelele, romanele sau doar micile frânturi lirice, într-un mic șezlong la marginea iazului, în timp ce briza tomnatică îmi bate în față, iar peștii își fac salturile lor.

Aici e locul unde demonului îi este interzis să calce. Aici, procrastinarea dispare! Paginile de carte se citesc singure, versurile plutesc printre perscărușii ce își „vânează” cina, iar postul acesta se scrie cu o coerență ce mă sperie.

Magia acestor locuri e incontestabilă! Iar paginile, ce au fost goale, îmi sunt martore!

20120911-133517.jpg


* „You have to honor your vomit! ” – Stefani Joanne Angelina Germanotta ( Lady Gaga )


Scuzați formatarea, probleme tehnice 🙂

Experienta vietii mele

M-am holbat la foaia goala timp de 10 minute nestiind cum sa incep. Si imi dau dreptate…. Cum sa incepi sa iti povestesti un vis ce devine realitate!??! Vara aceasta am vazut-o pe Lady Gaga! Gata, am spus-o!!!

Pe 14 august, la ora 22 a inceput aventura mea! Cu niste emotii mai mari decat mine si cu frica de a pleca singur pana in Bucuresti, mergeam sa o vad pe cea care mi-a schimbat viata, cea care m-a facut sa ma iubesc pe mine asa cum sunt, sa nu am prejudecati sa ii vad pe cei din jurul meu ca OAMENI, si atat!

Ajuns a doua zi la Bucuresti, m-am intalnit cu cei mai geniali oameni de pe aceasta planeta : monstruletii romani! Nu credeam in viata mea ca o sa ma inteleg ATAT DE BINE cu niste persoane pe care nu le-am intalnit niciodata! Am ras, am facut poze, am fost mai apropiati ca niciodata.

Cand luam masa cu totii si radeam, unul din nou intra pe Facebook si vede urmatoarea fraza : ” Autocarul lui Gaga a ajuns in fata hotelului Hilton! ” . Dupa ce a citit-o cu voce tare, a urmat un moment de liniste….apoi, cu noduri in gat spunem „HAI SI NOI!” Nici nu terminasem de mancat ca am si luat-o la fuga prin mall Vitan, dar unde sa te duci, caci nimeni nu stia unde se afla hotelul Hilton, dar am gasit o statie taxi si am „fugit” la hotel.

Ajuns in fata hotelului, am stat langa alti fani geniali, impreuna cu care i-am facut praf pe toti reporterii ce vorbeau urat de Gaga, unul din ei fiind chiar nevoit sa plece! Si dupa 4 ore s-a intamplat… A iesit Gaga!!!

Tot ce pot sa zic e ca e perfecta. La primul pas din autobuz, a inceput sa straluceasca. Pana si soarele nu se mai satura de pielea ei fina, de manutele delicate si de statura de papusa de portelan. Atat de mititica si plina de iubire incat de topeai cand se uita la tine. Si m-am topit si eu, pentru ca, wait for it, MI-A dat AUTOGRAF! E adevarat ca nu prea se intelege ce scrie pentru ca un domn reporter de la antena 1 s-a impins in noi, iar o fetita a si cazut pe jos din cauza lui….dar lui nici nu i-a pasat…atat de imbecili si nesimtiti au fost reporterii… Dupa ce a resuit sa ne semneze aproape la toti cd-urile, pozele si revistele, ne-a trimis un pupic cu mana si a plecat in hotel, nu inainte ca un alt reporter sa o pozeze pe Gaga sub fusta! Bodyguard-ul ei a fost prea genitl cu el. Eu luam aparatul si i-l dadeam de cap pana inghitea cardul de memorie cu poza!

Seara ne-am plimbat prin Bucurestiul vechi, dupa care am mai trecut o data pe la Hilton si am fost sa vedem scena. Cand am ajuns in Piata Constitutiei, se faceau probele de lumini si am avut un gagasm deoarece nu apucasem sa vad scena atat de aproape pana atunci.

Ajuns acasa, somn de la 2 la 5, dupa care trezirea si pregatirea.

Mi-as fi dorit o camera video sa fimeze cat de stangaci pot fi baietii cu machiajurile! Tot ce aveam de facut era un fulger si…am avut nevoie de multiple incercari si ajutor! Apoi costumarea si plecare. Privirile de pe strada au fost priceless! Dar nu imi pasa, pentru ca ma indreptam spre un loc unde. Eram imbracat chiar foarte normal, mergem intre monstruleti, intre fratii si surorile mele!

De la 7 jumatatate, pana pe la 2, am stat toti intr-un cort, am dansat, am vorbit cu televiziuniiile si am facut poze, am ras, apoi ne-au mutat intr-un alt loc, unde am format o coada si am asteptat, asteptat si tot asteptat. Nu vreau sa critic organizarea, dar se putea mult mullt mai bine…..

Apoi pe la 5 jumatate am intrat in Monster Pit, cu bratara la mana si mana ridicata si atunci am realizat ca au meritat cele 10 ore petrecute in fata pietii, pentru ca eram in primele doua randuri. Zic primele doua, pentru ca in timpul concertului, in timp ce saream, am migrat cand in primul rand, cand il al doilea si tot asa.

La 6.30 a intrat Lady Starlight, facand un mini-show extravagant. Parerea mea e ca a vrut sa zica prea mult in prea putin timp. Apoi au urmat The Darkness care au electrizat fanii. Credeam ca o sa ma plictisesc la ei, dar au fost geniali si chiar au avut priza la public!

Iar la 8.45 – 9 a inceput show-ul. Bassul la maxim, zgomote de cal si lumina mov…Gaga intra pe scena! Nu cred ca am tipat in viata mea atat de tare la vreun concert! Iar vocea ei…..angelica! Scena e uriasa inchisa, iar cand se deschide e colosala, Gaga, la fel de mica si scumpa, canta si danseaza intr-un, incat la un moment dat i s-a facut si rau. A cantat si la pian 2 piese unde toti haterii au amutit. A plans cand fanii ii cantau, s-a si oprit la un moment dat sa ne asculte, a spus Romania cred ca de 30 de ori,a fost genial. A luat doi norocosi pe scena si inca aproximativ 6 in spate si a incheiat colosal cu Marry The Night.

Dupa concert am iesit mergand ca o curca beata dupa ce am stat aproape 18 ore in picioare si am dat iama la magazinul oficial, apoi la mancare cu monstruletii si acasa la somn!

Sunt trist ca nu am prins-o si in Herastrau, dar voi reusi sa trec peste asta :))

Au fost doua zile geniale, care au facut din vara asta CEA MAI TARE VARA EVER! Asta a fost experienta vietii mele si tot ce imi ramane sa fac e sa astept concertul de la anul….doar a promis ca se intoarce!!!

^ Autograful primit la hotel, tricoul si posterul cumparate de la concert ^

Blocat!

20120806-214755.jpg

De 2 săptămâni mă chinui să creez. Încerc cu liric, epic, dramatic, orice, doar să creez ceva…și nu pot!

Am un blocaj creativ, un „brain-fart” cum am găsit o definiție pe internet.

Nici măcar pe blog nu pot scrie nimic, pentru că nu știu ce… Sunt…blocat!

Poate după concertul de pe 16 o să fiu mai fresh și mai revigorat din punct de vedere creativ…

Greu cu artiștii ăștia….

De pe drumuri

Pot să ma las de blogging! 😆

Vara asta mi-am făcut mii și mii de planuri în privința online-ului. Cel mai important proiect pentru mine la care am dat greș a fost 1carte pe săptămână…. De unde era să știu că o să fiu pe drumuri 🙂

Chiar și acum vă scriu din comuna Vîrfu Cîmpului. Nu mă credeți?

20120723-141250.jpg

Am zis că amân Jurnalul de Vară, dar am luat inițiativă, mi-am descărcat aplicația wordpress ( despre care abia acum am aflat că există) și vă scriu de pe tabletă. Așa că îmi voi putea da frâu procesului de regurgitare creativă ( cum ar zice Gaga ) mai des :D.

Mulțumesc că mă citiți! Credeți-mă, contează mult 🙂

Dor

.Imagine.

Deja îmi e dor de facultate!

Nici bine nu am trecut peste sesiune, perioada în care îmi ziceam ca, odată cu trecerea ei, voi „rupe-stilul” vacanța asta, ca deja îmi e dor de facultate.

Momentan mă aflu pe holul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, unde fur net pentru a scrie acest post. Am venit pe post de suport moral pentru mama mea care își susține lucrarea de dizertație pentru master.

Atmosfera de aici mă face să vreau să mă întorc la Iași… să fiu acolo lângă facultate, lângă ceainăriile mele, lângă Cărturești, lângă prietenii minunați pe care mi-am făcut acolo.

Credeam că o să treacă mult timp până ce o să îmi fie iar dor de facultate.

Azi sau mâine îmi termin și eu cartea și reintru în provocarea „1 carte pe săptămână”. Am cam lăsat-o moale cu plecările mele la țară și lipsa de net. Plus că am și o surpriză pentru Mihai, care va veni cât de curând.

.

.

Weekend cu tata!

..

Weekend-ul trecut l-am petrecut pe malul iazului Dracșani, din comuna Sulița, locul un lucrează tatăl meu.

M-am alienat 3 zile de la orașul toxic, de la internet, de la tot ceea ce mă lega de jungla urbană. Și am supraviețuit.

E ceva legat de acel iaz, căci de fiecare dată când ajung pe acolo, dau gata 1, sau chiar 2 cărți pe care, în mod obișnuit le-aș terminat in 2 săptămâni. Însă aici, timpul îngheață, iar lectura te absoarbe pe ritmurile păsărilor și zgomotele făcute de valurile apei ce se izbesc de malul improvizat din pietre și cauciucuri.

Încă dinainte de sesiune mă luptam cu cartea lui Stephen King  – Shining, iar în trei zile lângă iaz, am dat gata mai mult de jumătate de carte, ceea ce minunat!!

Nu știu câți dintre voi știu, fiind un consumator de carte, dețin un blog,  pe care îmi place să fac recenzii, să scriu despre ce cărțile care îmi plac ( câteodată despre cele care nu îmi plac ) și multe altele. Iar de pe 1 iulie, blogul intră în joc cu provocarea 1 carte pe săptămână, dată de acest blog.

Afară plouă cu stropi mici, mocănește cum ar zice bunicii mei. Vreme genială, perfectă pentru a compune, a scrie, a medita!

🙂

 ..

20

A mai trecut un an 🙂

Astăzi am împlinit mirobolanta vârstă de 20 de ani! Cu multe griji și fără bani!

Am încheiat sesiunea cu bine, fără restanțe, câteva nemulțumiri ( care se vor rezolva la mărire ) și un pic de piele roșie ( m-am ars….stând la soare )

..

Nici acum nu pot să cred că am terminat un an de facultate.

Parcă ieri eram un boboc amărât ce căuta Amfiteatrul P1 sau sala III.1.2. și habar nu avea ce e ăla „covriking de la Petru” sau „cafeaua aia bună de mai jos de Feea” .

Deși am trecut prin sesiunea asta ca prin cercurile iadului, descrise de Dante în Infernul său, deja îmi e dor de facultate. Mă roade curiozitatea de a știi ce obiecte interesante voi face la anul și ce tâmpenii inutile voi fi obligat să le studiez… Mă aștept la mai mult mit și literatură, și mai puțină teorie și barbologie inutilă.

Ah, și uitam să precizez…în 2 ore plec din Iași. 😦

Însă revin!!! Cât de repede… nu renunț eu la grădinile Iașului, la parcul din Copou, și , de ce nu, la Palas Mall 😆 …everybody goes there!!

..

I will be back!

Alone in the darkness …

..

Oficial am decolat!

🙂

De astăzi locuiesc oficial în Iaşi. Tărâmul studenţilor here I come!

Momentan sunt singur în apartament în aşteptarea colegilor de apartament. Nervous!

Mă plictisesc şi deja m-a cuprins dorul de casă. Nu-mi lipseşte nimic, am aceleaşi condiţii ca acasă …dar…nu e acasă 😦

Am mult timp şi nu credeam că o să zic asta vreodată…dar… urăsc să stau degeaba…vreau o temă, un proiect…ceva.

Plus… am emoţii extrem de mari…facultatea e la o lună distanţă… unii o să zică : „Oho! Mai ai până atunci!!” … Nu…trece extrem de repede timpul!

Acum, ieşind din butoiul cu melancolie, mă aşteaptă un an grozav!

Boboc la facultate = AWSOMENESS

🙂

P.S. Sunt la câteva pagini distanţa de următorul meu post! ( 🙂 )

Aceasta este ultima pagina din Jurnalul meu de Vară… din acest an 😉