După

Ai crede că odată cu întunericul primit în dar de la strămoși se termină totul, inclusiv granulele de timp.

Plimbându-mă pe un drum îngust, poteca mirosind a pin, mă simt ca și cum trec pe lângă același copac în mod repetat. Mereu am fugit de rutina obositoare ce-mi lasă gropi vinete sub ochi și care trage o pungă sufocantă peste fața mea.

Aș vrea sa fiu Volodia, iar tu Sașenka mea.

Aș vrea să știu că nemurirea există, iar atunci când voi termina vinul din pahar, vei fi acolo sa îl umpli din nou.

Aș vrea să fiu sigur pe faptul că dincolo de cele patru ziduri ce mă vor afunda într-un abis dezolant, voi găsi o fereastră care să îmi ofere o imagine cu tine, spre tine sau în tine.

Aș vrea ca atunci când nisipul se va termina, eu să pot întoarce clepsidra plumburie și să o luam de la capăt, fără să schimbăm nimic. Ghidați de un „popa Ioan” aș vrea ca în neant să ne ținem de mână. Și totul să vină de la sine, într-o lume în care singura problemă va fi „cafea sau ceai?”, răspunsul fiind mereu același.

Gândim prea mult, Sașenka… Dă-mi o țigară și vino în brațele mele!

 

sarut

*sursa foto: Curtea Veche Publishing*

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s