Îmi place de când mă ştiu să mă plasez la graniţa dintre realitate şi fantezie.Cumva să pot visa cu picioarele pe pământ.

Probabil de aceea ador arta și procesul creativ din spatele creațiilor lui Dali, mai bine zis a suprarealismului în general.

Nu vreau să mă adâncesc prea tare în realitate şi să ma axsez obsesiv pe alte lucruri stupide ce mă pot doborî.

La polul opus stă fantezia.Nici aici nu trebuie sa stărui obsesiv, pentru ca risc să mă înec într-o mare de lucruri abstracte şi ajung să mă mint singur.

Living halfway between reality and fantasy este ideal din punctul meu de vedere. Îmi place realul ce e cufundat în fantezie. Acest lucru mă face să fiu pasionat de el.

Tu unde te situezi? Extrema realităţii, extrema fanteziei sau la mijloc?

..

]]> http://officialtopixblog.wordpress.com/2012/01/13/realitate-vs-fantastic/feed/ 0 topixu tumblr_lxowr5XDpR1qa6v9ao1_500_large 310679_2708518873803_1281754596_3207591_440213771_n_large 376666_280483215324597_140225236017063_891647_590062229_n_large 3015925071_1_3_WYcl4gMw_large http://officialtopixblog.wordpress.com/2012/01/10/nu-pot-sa-dorm/ http://officialtopixblog.wordpress.com/2012/01/10/nu-pot-sa-dorm/#comments Tue, 10 Jan 2012 00:10:18 +0000 Alexandru T. http://officialtopixblog.wordpress.com/?p=967 ]]> ..

În fix 8 ore dau primul examen din pre-sesiune şi eu nu pot să dorm.

Mă simt lipsit de puteri şi trist ca şi cum tavanul camerei mele se prăbuşeşte asupra mea. Ascult Born to die şi mai-mai că plutesc.

Stau şi privesc în gol, cu slaba speranţă că aş putea vedea vreo luminiţă la capătul tunelului, ceva de care să mă prind, ceva ce să mă facă sigur pe mine.

Sunt frustrat!

Mă simt un nimic şi ştiu asta. Probabil asta face ca acest lucru să fie mult mai greu de acceptat. E beznă în cameră şi eu scriu. Asta mă face fericit acum.

Insecure!

Weak!

Sadness!

Hope!

E ora la care eu capăt o alură artistică şi simt propoziţiile că mă inundă, gândesc prea mult şi rămân să analizez obsesiv unele nimicuri pe care, unii, le consideră normale.

Şi probabil asta mă roade.

Normalitate. Normal… Normal.

Cine decide ce e normal şi ce depăşeşte graniţele lui?

Cine e el?

Cine eşti tu?

Cine sunt eu!

Da!

Nu pot să dorm.

..

Am ales sa incep aceasta recenzie postand videoclipul “Born to die” , pentru simplul fapt ca , datorita lui Mihai, cand o vad pe Lana Del Rey, o am in cap pe Doamna B. Cum adica cine e Doamna B. ?

Doamna B. reprezinta perfectiunea , din punct de vedere trupesc; sufletesc insa, e alta treaba. Personalitatea ei e amestecata asemenea unui ceai tare, cu multe arome. Are un pic din Lady Gaga ( “ Uneori inima mea se simte îngropată în dune negre de nisip şi alteori inima mea se simte scăldată în curcubeu ” ), are un pic din Mihai si un pic din veninul unei Vaduve Negre. Vaduve la propriu .

Daca primele doua parti scrie de Mihai ne fac cunoscuta personalitatea complexa , a treia parte ne-o exemplifica. Incer sa fac recenzia fara a da prea mult din casa, dar cand e vorba de  ”Fata cu capul de zebra” e foarte greu sa te limitezi la lucruri simple.

E geniala si o iubesc si sper sa citesc cat mai mult despre ea.

Click aici sa citit si voi despre Doamna B.

Citeam cu ardoare noile post-uri ale lui Mihai, când brusc m-a lovit pofta de a scrie ceva.

În post-ul lui, acesta spune că trebuie să uităm regretele noastre, să le depăşim. Sunt întru totul de acord, dar sunt indignat de propria-mi persoană, întocmai pentru că nu pot trece de regretele mele. Nu le pot uita pentru că, în genere, eu sunt cauza lor şi mă roade eterna întrebare “Dacă faceai altfel, acum erai mai fericit?” 

“Tatuate”, cum spune Mihai, sau nu, ele rămân cu mine, oricât aş încerca să le şterg din viaţa mea. Ca în pilda aia ce mi-o spuneau ai mei când eram mic… baţi câteva cuie într-o uşă (cuiele fiind regretele). Ideea e că poţi încerca să scoţi cuiele, dar găurile vor rămâne acolo…

Tot ceea ce pot face eu este să fiu conştient de acele “găuri”, să le preţuiesc şi să învăţ din ele, astfel evitând alte regrete.

P.S. Mulţumesc Mihai pentru că mi-ai făcut poftă de ciocolată

Încă mai ţin minte cât de frică îmi era când veneau tezele în liceu şi mai ales cât de mult mă plângeam de materia pe care o aveam de repetat… şi cât de mult aş vrea să am acelaşi volum de materie (

Am început cât de cât melancolic, deoarece miercuri am primul meu parţial şi totodată, primul meu examen de la facultate ever…. şi asta e foarte foarte stresant…..

E la un obiect alienat total de sfera mea de cunoaştere, şi anume Teoria Literaturii. Cei de la litere probabil mă înţeleg…

Scriu acest post nu să mă plâng, ci dimpotrivă, să mă încurajez un pic… de aceea vreau să aud şi de la voi cum aţi trecut peste primul examen/parţial din primul vostru an? Ceva sfaturi? Please?

Off-topic : Pe 22 noiembrie voi participa la difuzearea unuia dintre documentarele din cadrul “British Documentary”  şi anume Moving to Mars Dacă l-aţi văzut, vreau nişte pareri, merită văzut? Iar dacă NU l-aţi văzut, aţi dori să fac un review în care să prezint documentarul, cât de cât? P.S. Fara spoilere!!!!!!!!

It’s been a long time since I came around!

Incep acest post pe ritmuri gagastice, si anume “You and I”.

A trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva pe blogul meu, dar trebuie sa ma intelegeti, am avut un motiv intemeiat : Universitatea, sau mai bine zis Facultatea!

Sunt bobocel in anul 1 la Litere, Engleza Romana and I freakin’ LOVE IT!

Imi place enorm sa merg la facultate! Am intalnit oameni super, cursurile sunt fantastice si interesante ( cu exceptia, evident, a unor cursuri unde timpul nu trece niciodata……… ), am un orar destul de casual, nu sunt stresat, eh! Life is wonderful.

Of course, nu ma entuziasmez prea tare caci acusi vin partialele, mini-sesiunea din noiembrie, cand am jumatate din examenele mele pe tot semestrul. And I’m scared.

Ce e super mega bestial e faptul ca am o profesoara din Chicago! O cheama Kelli Wilbert si e mulatra. Si e din Sud, so I LOVE her accent .

In rest ce sa mai zic

Life is beautiful!

~~~

Promit ca voi posta regulat! Sunt blogger sau ce naiba.

]]> http://officialtopixblog.wordpress.com/2011/10/27/university/feed/ 0 topixu tumblr_lrcvnto0H11r1ovzto1_500_large http://officialtopixblog.wordpress.com/2011/09/15/7-ani-o-poveste-rupta-din-realitate-partea-2/ http://officialtopixblog.wordpress.com/2011/09/15/7-ani-o-poveste-rupta-din-realitate-partea-2/#comments Thu, 15 Sep 2011 14:40:50 +0000 Alexandru T. http://officialtopixblog.wordpress.com/?p=938 ]]>

Pentru a proteja anumite persoane, am schimbat numele tuturor personajelor. Asemanarea cu alte persoane din viata reala este pura coincidenta.

Deja vedeam totul în ceaţă, inima îmi bătea cu putere când am auzit cuvintele ce le voi ţine minte toată viaţa :

-Bună, eu sunt Laura, ea e colega mea Bianca, iar ei sunt Grig şi Constantin.

Gura îmi era uscată şi nu reuşisem decat să scot un zgomot indescifrabil. Mă descurcam oribil când venea vorba de vorbit cu persoanele noi.

-Hei, nu fii emoţionat, spuse Bianca. Nu muşcăm, şi trase un râset care mă fâstâci şi mai tare.

-N-n-nu…eu nu m-m-m … si un oftat lung ieşi dintre plămânii mei.

-Horia te numeşti, nu?

-D-da. Sunt n-nou. Am spus aceste cuvinte cu un efort mai puternic decât dacă aş fi ridicat o tonă. Apoi am realizat ca spusesem o tâmpenie… logic că sunt nou venit in şcoală, doar cu o oră înainte mă prezentasem în faţa clasei. Fâstâceala mea atingea proporţii gigant încât îmi doaream să intru in pământ şi să nu mai ies de acolo.

-Horia, e ok! Calmează-te omule! spuse Grig şi mă bătu prieteneşte pe spate.

-Vii cu noi la magazin pauza viitoare? mă întrebase Laura.

-D-da, am spus eu dintr-o răsuflare, după care am coborât privirea în pământ.

Se auzi clopoţelul, spre bucuria mea, deoarece urma ora cu diriginta mea. Vorbisem cu ea înainte de a începe şcoala şi era o femeie extrem de amabilă. Era una din puţinele feţe prietenoase din noua mea şcoală. Imediat a urmat extrem de popularul ritual pentru nou veniţi ce consta în seria de întrebări de gen : De unde eşti? Cum erau profesorii? De ce te-ai mutat? etc.

Pauza veni mai repede decât mă aşteptasem. Astfel, mă dusesem stingher la cei patru cu care discutasem pauza trecută.

-Mergem? Wow, imi spusem în gând…nu m-am bâlbâit… dar din păcate o spusem prea încet şi nu auzise nimeni. Aşa că încercasem mai tare.

-M-m-m-me-e… m-m-merg-g-g …parcă mă sufocam cu aer. Totul se înceţoşa, când o voce de băiat din spate rostise cu o ură pe care nici în ziua de azi nu o voi înţelege :

-Rosteşe corect, fătălăule…

Aceste cuvinte au venit ca un cuţit înfipt într-o rană deja existentă. Mi-au dat lacrimile şi am fugit înspre baie fără măcar să mă uit cine a putut să zice astfel de cuvinte.

În timp ce fugeam , am auzit vocea lui Laura strigând la persoana care mă jignise : „ Băi nenorocitule…tu chiar eşti prost! Idiotule! .. „ . Apoi dupa o mică pauză i-am auzit paşii în urma mea strigând „ Horiaa! Unde te duci?”

VA URMA

A trecut mult timp de când nu am mai vorbit cu ea. O văd… mă vede, dar ma ignoră. Ştie că o privesc şi adoră să ştie asta. Nici măcar nu mă salută…

Totul a început acum 7 ani, într-un mic orăşel dintr-o mică ţară, de pe un mic continent. Dar nu asta contzează.

Horia, adică eu, un băiat crescut în mediul rural, foarte timid, am fost elementul surpriza atunci cand m-am tranferat la o şcoală din oraş pentru a învăţa in clasa a cincea.

Prima zi a fost oribilă datorită emoţiilor. Eram prea emotiv şi prea sensibil să o observ în mijlocul clasei.

-Hei.  vino să stai cu mine în bancă. se auzi o voce venind din spatele clasei. Era Ion, unul din puţinii băieţi din clasă, care stătea singur în ultima bancă. El a fost primul meu prieten.

-De unde eşti? mă întrebă el cu un zâmbet cât de cât prostesc.

-Din X… m-am transferat pentru a învăţa aici, în oraş… vocea mea s-a oprit instinctiv odată cu intrarea profesoarei de matematică.

Atunci am observat-o pe ea… eleva din rândul mijlociu de banci. Ea şi colega ei, două surori care păreau să se înţeleagă din priviri. Iar pe langă ele, încă doi  colegi care râdeau şi băteau apropo-uri care spre surprinderea mea nu le deranjau.

-Hei, tu, elevul nou… mă trezise la realitate vocea groasă a profesoarei. De unde eşti?

-Ăăă…eu s-s-sunt Horia ş-ş-ş… m-am oprit speriat şi am amuţit din reflex când toţi şi-au întors privirile spre mine. Tocmai au aflat că sunt bâlbâit… motivul pentru care am fost traumatizat la vechea şcoală a fost aflat. De unde era să ştiu că acest lucru va deveni o calitate…..

-Nu-ţi fie frică, aici suntem o familie… hai Horia, spune-ne, de unde vii?

-Din X…. ,am spus cu vocea tremurândă…

-Departe, departe ohohooooo, spuse profesoara cu un ton ce îi trăda accentul sătesc. Bine, stai jos!

Ora a trecut repede însă dominată de un sentiment crud, ruşine, nesiguranţă…

Când s-a sunat, l-am luat de braţ pe Ion şi l-am întrebat de grupul ce-l observasem la începutul orei.

-Aa! ei? Vino cu mine, şi mă luat de braţ conducându-mă către ei. După ce m-am bâlbâit în faţa clasei şi parcă mă simţeam dezgolit sufleteşte în faţa tuturor, nu prea doream să mai cunosc pe nimeni. Deja vedeam totul în ceaţă, inima îmi bătea cu putere când am auzit cuvintele ce le voi ţine minte toată viaţa :

-Bună, eu sunt Laura, ea e colega mea Bianca, iar ei sunt Grig şi Constantin.

VA URMA!

Înainte să încep, vreau să zic că am un metabolism hiperactiv şi am doar 56 kilograme.

Această leapşă e primită de la Annitu.com

1. Esti un gurmand?
DA!!!
2. Preferi mancarea traditionala romaneasca sau ce am imprumutat de la alte popoare?
Ambele. Deşi nimic nu poate întrece mâncarea tradiţională.
3. Iti surade ideea unei vieti de vegetarian?
Da. Sunt vegetarian, cât de cât.
4. Ce fel de carne preferi?
Doar pui, şi ăsta foarte rar.
5. De cate ori pe zi mananci? Mananci dupa ora 18:00?
De 5 ori, cel puţin. Da, mănânc si la 12-1 noaptea.
6. Ce fructe iti plac? Ce fructe urasti?
Ador merele, portocalele, lămâile etc. Urăsc pepenele galben.
7. Iti place sa gatesti?
Place?!!!! IUBESC să gătesc… e una din activităţile mele preferate!
8. Fast food sau slow food? De ce?
Amândouă. 
9. Care este desertul tau preferat?
Tort de ciocolată .. 
10. Ai inventat vreo reteta proprie? 
Da… multe ) 

Dacă ai citit tot şi a blog, felicitări, tocmai ai primit această leapşă

]]> http://officialtopixblog.wordpress.com/2011/09/02/leapsa-culinara/feed/ 1 topixu tw food fries http://officialtopixblog.wordpress.com/2011/09/01/alone-in-the-darkness/ http://officialtopixblog.wordpress.com/2011/09/01/alone-in-the-darkness/#comments Thu, 01 Sep 2011 17:47:46 +0000 Alexandru T. http://officialtopixblog.wordpress.com/?p=907 ]]> ..

Oficial am decolat!

De astăzi locuiesc oficial în Iaşi. Tărâmul studenţilor here I come!

Momentan sunt singur în apartament în aşteptarea colegilor de apartament. Nervous!

Mă plictisesc şi deja m-a cuprins dorul de casă. Nu-mi lipseşte nimic, am aceleaşi condiţii ca acasă …dar…nu e acasă

Am mult timp şi nu credeam că o să zic asta vreodată…dar… urăsc să stau degeaba…vreau o temă, un proiect…ceva.

Plus… am emoţii extrem de mari…facultatea e la o lună distanţă… unii o să zică : “Oho! Mai ai până atunci!!” … Nu…trece extrem de repede timpul!

…

Acum, ieşind din butoiul cu melancolie, mă aşteaptă un an grozav!

Boboc la facultate = AWSOMENESS

P.S. Sunt la câteva pagini distanţa de următorul meu post! ( )

Aceasta este ultima pagina din Jurnalul meu de Vară… din acest an

]]> http://officialtopixblog.wordpress.com/2011/09/01/alone-in-the-darkness/feed/ 2 topixu al tumblr_lqjg8jQpIC1qbzsaoo1_400_large