Regrete

Citeam cu ardoare noile post-uri ale lui Mihai, când brusc m-a lovit pofta de a scrie ceva.

În post-ul lui, acesta spune că trebuie să uităm regretele noastre, să le depăşim. Sunt întru totul de acord, dar sunt indignat de propria-mi persoană, întocmai pentru că nu pot trece de regretele mele. Nu le pot uita pentru că, în genere, eu sunt cauza lor şi mă roade eterna întrebare “Dacă faceai altfel, acum erai mai fericit?” 

“Tatuate”, cum spune Mihai, sau nu, ele rămân cu mine, oricât aş încerca să le şterg din viaţa mea. Ca în pilda aia ce mi-o spuneau ai mei când eram mic… baţi câteva cuie într-o uşă (cuiele fiind regretele). Ideea e că poţi încerca să scoţi cuiele, dar găurile vor rămâne acolo…

Tot ceea ce pot face eu este să fiu conştient de acele “găuri”, să le preţuiesc şi să învăţ din ele, astfel evitând alte regrete.

P.S. Mulţumesc Mihai pentru că mi-ai făcut poftă de ciocolată