7 ani – O poveste ruptă din realitate – Partea 2
septembrie 15th, 2011 § 5 comentarii
Pentru a proteja anumite persoane, am schimbat numele tuturor personajelor. Asemanarea cu alte persoane din viata reala este pura coincidenta.
Deja vedeam totul în ceaţă, inima îmi bătea cu putere când am auzit cuvintele ce le voi ţine minte toată viaţa :
-Bună, eu sunt Laura, ea e colega mea Bianca, iar ei sunt Grig şi Constantin.
Gura îmi era uscată şi nu reuşisem decat să scot un zgomot indescifrabil. Mă descurcam oribil când venea vorba de vorbit cu persoanele noi.
-Hei, nu fii emoţionat, spuse Bianca. Nu muşcăm, şi trase un râset care mă fâstâci şi mai tare.
-N-n-nu…eu nu m-m-m … si un oftat lung ieşi dintre plămânii mei.
-Horia te numeşti, nu?
-D-da. Sunt n-nou. Am spus aceste cuvinte cu un efort mai puternic decât dacă aş fi ridicat o tonă. Apoi am realizat ca spusesem o tâmpenie… logic că sunt nou venit in şcoală, doar cu o oră înainte mă prezentasem în faţa clasei. Fâstâceala mea atingea proporţii gigant încât îmi doaream să intru in pământ şi să nu mai ies de acolo.
-Horia, e ok! Calmează-te omule! spuse Grig şi mă bătu prieteneşte pe spate.
-Vii cu noi la magazin pauza viitoare? mă întrebase Laura.
-D-da, am spus eu dintr-o răsuflare, după care am coborât privirea în pământ.
Se auzi clopoţelul, spre bucuria mea, deoarece urma ora cu diriginta mea. Vorbisem cu ea înainte de a începe şcoala şi era o femeie extrem de amabilă. Era una din puţinele feţe prietenoase din noua mea şcoală. Imediat a urmat extrem de popularul ritual pentru nou veniţi ce consta în seria de întrebări de gen : De unde eşti? Cum erau profesorii? De ce te-ai mutat? etc.
Pauza veni mai repede decât mă aşteptasem. Astfel, mă dusesem stingher la cei patru cu care discutasem pauza trecută.
-Mergem? Wow, imi spusem în gând…nu m-am bâlbâit… dar din păcate o spusem prea încet şi nu auzise nimeni. Aşa că încercasem mai tare.
-M-m-m-me-e… m-m-merg-g-g …parcă mă sufocam cu aer. Totul se înceţoşa, când o voce de băiat din spate rostise cu o ură pe care nici în ziua de azi nu o voi înţelege :
-Rosteşe corect, fătălăule…
Aceste cuvinte au venit ca un cuţit înfipt într-o rană deja existentă. Mi-au dat lacrimile şi am fugit înspre baie fără măcar să mă uit cine a putut să zice astfel de cuvinte.
În timp ce fugeam , am auzit vocea lui Laura strigând la persoana care mă jignise : „ Băi nenorocitule…tu chiar eşti prost! Idiotule! .. „ . Apoi dupa o mică pauză i-am auzit paşii în urma mea strigând „ Horiaa! Unde te duci?”
