Chiar imi era dor sa scriu un asemenea post… unul personal ! Deci continuam seria 
.
.
.
.
.
.
Celelalte posturi personale:
Despre trecut si relatii cu persoanele din jur [the best] - link
Me, myself and I - link
Tanti , tanti, ti-a cazut fata!!! Aaa..am uitat mai ai una!!! – link
Yours sincerely, “true friend” !!!! – link
Astazi am fost la olimpiada de Limba si literatura romana si unul din subiectele de acolo mi-a atras atentia. Ca sa nu citez tot enuntul, ideea era sa imi exprim opinia despre aspiratie !
Acesta a fost momentul cand am inceput sa ma intreb : Eu spre ce aspir? Ce vreau sa fac? Cum vreau sa fac? Sunt capabil? Nu mi-am facut niciodata planuri de viitor deoarece nu se indeplinesc niciodata… Imi planuiam sa merg undeva de sarbatori, intervenea ceva, doream sa obtin vreo performanta la vreun concurs, FAIL…. si am stat si m-am gandit bine si am realizat ca tinta spre care aspir este un mobila. In momentul actual nu pot spune cu exactitate ca vreau sa devin ceva. De ce? Pentru ca peste 2-3 ani, aspiratiile mele se vor schimba, sunt sigur de asta. Dar de ce se vor schimba? SI in ce se vor schimba?
Insa intrebarea dainuie… eu spre ce aspir… multi vor spune spre ceva mai bun… eu vreau mai concret… multi vor spune autorealizare… mai concret… ce vreau eu de la viata. Si mai ales, ce imi poate oferi mie viata.
Spuneam mai sus ca aspiratiile mele se pot schimba peste 2-3 ani. Sa luam exemplul cel mai concret posibil : CRIZA ! Anul acesta vor fi nu stiu cate mii sau sute de mii se someri… La anul inca pe atat ( caci se estimeaza criza ca dureaza pana pe la sfarsitul anului 2011 ) si stau si ma gandesc daca eu imi pot atinge scopul care este ascuns bine si eu nu il pot gasi aici. Poate trebuie sa caut adanc? Poate se ascunde de mine? Poate a fugit la altcineva? Sau poate nu aici mi-e destinat mie? Sau nu vreau eu sa fiu aici?
Totodata, eseul m-a facut sa reflectez si asupra lucrurilor ce le facem noi pentru aceasta aspiratie. Noi vrem sa aspiram, dar luptam pentru ea?
Antim Ivireanu, in enuntul exercitiului, spune : “Iara Luceafarul n-au putut sa se mai sue caci il atarna pacatul in jos.” Simbolistica este destul de evidenta : Luceafarul = eu, tu, el ; sue = a aspira, a urca ; pacatul = refuzul de a lupta . Deci, daca nu lupti pentru pentru a urca, “pacatul” te va trage in jos si Luceafarul din tine nu va mai putea straluci.
Tot eseul mi-a amintit de o sintagma auzita pe la psihologie : “Omul se naste om, dar devine om”. De aceea eu ii consider pe oamenii fara aspiratii, oameni fara viitor. Unii mai au noroc de mami si de tati care ii mai ajuta… dar pentru cat timp?? Sa nu uitam ca toti suntem fiinte muritoare! Si in orice moment ne putem trezi pe sina de cale ferata, iar trenul ” viata ” vine cu viteza spre noi? Iar daca noi nu facem fata problemelor aduse de viata, atunci nu suntem pregatiti pentru a lupta. A aspira fara lupta este, insa, mai mult o visare.
Deci pana la urma, spre ce aspiram? Spre ceea ce vrem? Spre ceea ce este posibil? Sau spre ceea ce ne indruma parintii? Va las sa meditati!
V-am pupat!
xoxo,
topixu
– sad face!
